Amintiri în palme - Rurac Dan

de preţ

Omul – e o simplă călătorie atomilor dispreți…

* * *

Topeşte-mi gheaţa inimii, iubito

Păzeşte-mi sufletul înflăcărat..

Iartă-mi răceala spiritului, iubito

Fii, ca Soarele…cald şi curat..

* * *

Aştept să vii în noaptea fără somn

La căpătâi…

Să-mi spui cât de mult ţi-a fost dor

De mâinele şi ochii

Obosiţi…

***

Vei fi uitat…

Vei fi uitat ca şi acele zile

Când greutatea din ochi

Îţi alunga

Fantomul sclav de fericire

Şi cenuşie nălucire-ţi adăuga

Pe faţa spectrală…

Vei fi cândva atât de singuratic

Că nimeni nu-ţi va auzi chemarea

Nici cărţile poetului antic

Nici oceanul cu adâncimea lui cea mare…

Tu vei iubi

Dar nu vei fi iubit

De cei

Pe care cel mai mult iubesţi…

* * *

Toamna caută iar chipul său în sumbre priviri

Amestecând cu buzele de sânge plumbi năluciri

Ce sclipeau ca scânteele apusului fulgerător

Prin prisma întunericului copleşitor.

***

Târzie toamnă…Amorţesc copacii

Dezgust total s-aşează pe pământ

Urme de soare – falsă aparenţă…

Ce este ştersă cu lacrima de vânt…

Figuri străine cu privirea veştedă

Şi ochi cu licăriri fără de viaţă

O lungă anarhie friguroasă…

Cu cuget molipsitor…

* * *

Mă trezesc şi soarele-i negru

Ca cearсănele sub ai tăi ochi

Chiar şi sufletul este ponegru

Când mă scol, auzind slova şi

Zărind ale tale unghi

Pe poala cerului îngândurat....

* * *

Fum de tutun

În camera pustie

Un singur glas

O singură iubire

Eu nu te las

Tu ești a mea murire

Un pas ș-un pas

Spre tine,

Doar spre tine…

***

Prea târziu la libertate

Prea devreme pentru acte

Societate..

Bănci şi rate..

Şi familii destrâmate.

***

eu stau pe loc dar mintea mea fuge departe, fuge să scape

obraji de lacrimi uscate

nu plânge, nepoate,

zâmbeste, trec toate…

Şi viaţa asta e ca un lift blocat uneori

În întuneric nu mai văd culori

gânduri mă frământă ca pe cozonaci

strigate de luptă pentru fraţii daci…

***

Şi zic timp, te rog, mai stai lângă mine

Că te simt mereu fugind şi nu e bine

Mai vreau să zic câte ceva celor care

după atâtea lovituri au rămas în picioare.

***

Mă tem că e sfârșitul, că totul pare clar

Câteva regrete, preferam să nu le am

Îmi amintesc când n-aveam griji sau fapte

Aveam doar griş cu lapte…

***

Sunt fericit…pentru simplu fapt

că mai prind un răsărit

sub acelaş cer albastru nemărginit.

De ceva timp recunăscător pentru

tot ce mai am de trăit…

Şi fie foame sau frig,

Îmi las amprenta asupra lumii prin ce simt.

Fac asta de când eram copil mic.

Acum sunt un copil mai mare.

Ştiu că dorinţele s-ar împlini

Prin pasiune şi răbdare.

Ce am sădit de mult -

Culeg acum – şi asta-i liniştea mea.

Nici nu credeam c-o să apuc să simt asta cândva.

Mulţumesc, mare spirit,

Pentru că sufletul meu e sărbătoare.

Cade prima ninsoare

Şi toate cele ce sunt -

Sunt ale tale.

Mulţumesc marelui spirit

Pentru viziuni şi pentru îndrumare.

Sunetul tobei trezeşte,

Duhul dansează cu mâinile-n aier

Şi cântă:

Unii plâng, unii râd,

Unii cad pe pământ.

Cântă… Presiunea de tunete

Prinsă în spirale de vânt,

Cântă…şi hora se-nvârte,

Pieilii roşii să cânte,

Cântă.. în fum şi culori,

Oameni pierduţi printre umbre…

Ca o luntre de mestreacăn

A pluti mereu pe apă.

Sunt caseta cu poveşti

Şi o ascultam odată.

Azi nepoţii se mai ĵoacă,

Bucuroşi – prima zăpadă

Şi le scriu aceste versuri,

Sper, cândva o să le placă.

Fie viaţa luminată,

Chiar de calea întortocheată,

Fie vatra încălzită

Cu miros de ţuică fiartă,

Fie haina mea purtată,

Fie casa fermecată,

Fie traiul lor mai dulce

Cu aromă de pară coaptă,

Fie piesa mea cântată

Peste vremuri înc-odată,

Fie strofa recitată,

Fie vocea tremurată,

Fie scrisă pe hârtie,

Fie pusă într-o ramă,

Fie scrijelită-n scară

Şi pictată peste şcoală....

***

Lovit ca de pinteni, merg înainte

Chiar şi când tot ce am e o supă de linte

Lovit ca de flinte că viaţa trimite

Mai des la război, mai rar la plăcinte.

Cuvinte lipsite nasc dorul lor,

Destinul e drumul amăgitor

Şi fiecare om e un călător,

Ce lasă nişte semne şi e trecător.

***

Şi …alte drumuri ş-încercări

Credeam că n-am de ales

Ştiam că am doar o şansă…

Asta-i tot ce-am înţeles.

Puţin refuz ce-l primesc

Atunci când decide soarta

Se urcă toţi în tren

Dar destinaţia e alta…

***

Viaţa e cruntă, acum probabil e căruntă

Sper că e bine şi o sărut dacă m-ascultă

Şi ştii, fine, cât încă o să mai scriu

Asta e pentru toţi pe care i-am înţeles mai târziu…

***

Viaţă sau politică?

Politică şi viaţă....

Omul e-o peliculă,

Un boţ de lut pe gheaţă.

Omul ştie legile

Politica – le scrie

Traiul e-o culegere

De rele şi de bine.

Omul duce zilele

În spectre liniale

Politica – în filele

Cu fibrele bănare.

Omul doar prin muncă

Îşi câştigă de mâncare

Politica – prin vorbe

Şi scheme minţitoare.

Aşa trăim… în veşnică

Proiecţie de "soare"

Pe scena de petrecere

Politicii statale.

***

N-am dormit bine azi-noapte,

mă gândeam că nu se mai poate,

Oamenii n-o să mai suporte o viaţă în rate.

E greu, frate…

Luăm banii pe-o lună, se duc într-o săptămână.

Ce poate să ne rămână de halit

când nici mâncarea nu e bună?

Stau ca într-un buncăr – şi nu din plăcere.

Al Treilea Război Mondial e dus în tăcere.

E biologic, viaţa-i durere umană

ca mare durere pentru o mamă

când pentru copii prafurile devin hrană.

Ne omoară treptat, după trepte sociale,

Globalizare – omul de rând habar n-are

de ce se întâmplă… ce se întâmplă?

Are alte griji pe tâmplă,

Când mor cei dragi

şi alţii nici măcar n-au timp să-i mai plângă.

***

Planeta fierbe…

Instinctul de conservare

ne transformă în conserve

Şi devenim propriile noastre jertfe.

Berbeci naivi urcă singuri pe altarul de sacrificiu

Şi bătrânii dau ultimii bani la vreun oficiu

poştal

pe facturi

Nepoţii fug

de datorii,

moştenim credite

semnate cu sângele inimii.

S-aprind făclii…

în întuneric mi-e chemarea,

Când se schimbă timpul…

se schimbă noaptea…

se schimbă starea…

Şi tot cu speranţa de ieri

Noi ne vindem zilele

Pentru proaste idei…

Cu capul sus,

Cu ochii-njos

Ne transformăm

În psihoze reale

Cu spirit amărăcios…

***

Auzi, iubito, cum în geam

Se bate-un val de primăvară

Şi-n întuneric atingeam

Lumina lui firavă..

Prin miez de noapte

Şi prin străzi

Se-mbibă-n în stecle colorate

Şi schimbă chipul la ogrăzi

Şi suflă vântul cald în spate.

Se schimbă timpul lângă noi

Şi se coboară un tavan

De obosite negre nori

Cu mersul unui om bolnav.

Şi viaţa trece înainte

Păşim pe drumul de părinţi

Şi când o să ne-aducem aminte

Vom deveni deja bătrâni…

Dar viaţa merge înainte

Şi roata morii se-nvârteşte

Şi cine a trecut prin multe – simte

Cum cifra timpul păcăleşte…

***

Bătrâneţe – haine grele

Tinerețe – mâini în cer

Eu mă uit cu o tristeţe

La etatea, dusă-n cerc..

Cu pastile şi cu Biblie

Cu dorinţa de a trăi

Ei aprind făcliile

În colţ ponosit.

Ard lumini ca zilele,

Riduri reflectând

Şi s-adun fosilele,

Capul tulburând…

Tot cu dor, cu jale

Se gândesc la "ieri"

Ca şi cum o floare

La căldură-n ierni…

Tinereţea iartă

Eşec după eşec

Ea prea des se-mpacă

Cu vinul roşu sec.

Tinereţea poate

Bătrâneţea ştie

Ce şi cum să facă

Ca să fie bine.

Bătrâneţea este

parodia vieţii

Tinereţea trece

Existenţa în destin....

***

Voi nu vedeţi

ce faceţi din oameni

când oamenii stau mult in foame…

Ţări întregi

cu sclavi in loc de regi,

aşteaptând mii de ani o schimbare..

voi nu vorbiţi decât despre ce citiţi

mă tot întreb cine-a scris ce simtiţi

setaţi să nu ştiţi de unde veniţi

dar poate v-amintesc, poate reusiţi…

***

Să-ţi